Timpul.
Nu ştim
De timpul
Ne caută
Prin vreme,
Sau noi pe el
Dorim
Sa-l numărăm.
De cursul lui
Avem
A nu ne teme,
Când la secunda
Vieţii
O zi mai adunăm.
Ne-om bucura
De ea
Că mai există
Încă,
Şi viaţa
Ne mai curge
Prin simţiri,
Ne-om bucura
De liniştea
Adâncă,
Ce timpul
Ne-o aduce
Prin trăiri.
Forța vine din lăuntrul nostru,dar încă dormim și nu o auzim,dar va veni și vremea când ne vom trezi încet, încet și atunci uniți până la unul,vom învinge. Este o vorbă veche românească:„Să te ferească Dumnezeu de românul căruia i-a ajuns cuțitul la os!” Cred că curajul vine tot de la noi femeile, care avem ancestrala vocație de a ne apăra pe cei dragi.Probabil o nouă Ana Ipătescu....
m-a emotionat tare mul acesta poezie...cita forta am putea avea noi ca prin ea sa schimbam cursul trairilor noastre!...dar oare unde ne-a ramas vointa? minunate versuri care mi-a lasat bucuria si mindria ca sint romani inca...
Trăieşte, iubeşte
şi iartă.
Trăieşte,
Nu pune la viaţă
Cuvântul povară,
Că viaţa-i o zi,
Trăieşte-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăieşte alături de tot
Ce trăieşte
Şi umblă şi zboară
Şi cântă şi creşte.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Şi frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,
Iubirea de prunc…
Şi mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Şi mergi mai departe.
Nu pune la viaţă
Ideea de moarte.
Iubeşte,
Iubeşte pământul
Şi cerul şi marea.
Iubeşte cuvântul
C-ascunde uitarea.
Iubeşte şi-arată
Cât poţi să iubeşti…
Şi-mparte iubire
De vrei să primeşti.
Iubeşte şi ura,
Iubeşte-o de poţi
Şi-ascunde-o în tine
Că ură au toţi.
Iartă…
Acolo unde iertarea
E ruptă din tine…
Şi simte-i puterea-n suspine
Ce mor. În gânduri ce cresc
Pentru-aceeaşi iertare.
În tot ce se naşte
Trăieşte şi moare.
În zile ce trec
Şi nu te mai ceartă,
Trăieşte,
Iubeşte şi iartă.
0
