Timpul.
Nu ştim
De timpul
Ne caută
Prin vreme,
Sau noi pe el
Dorim
Sa-l numărăm.
De cursul lui
Avem
A nu ne teme,
Când la secunda
Vieţii
O zi mai adunăm.
Ne-om bucura
De ea
Că mai există
Încă,
Şi viaţa
Ne mai curge
Prin simţiri,
Ne-om bucura
De liniştea
Adâncă,
Ce timpul
Ne-o aduce
Prin trăiri.
Lung descantec pentru inimi Zalogite in pustie Pentru lacrimi De iubire Cu miros de iasomie
Semanate in ogorul Dragostei marturisite Ferecata in cuptorul Viselor neimplinite
Ada-mi cupa cu nectarul Adunat in nopti senine Si revarsa peste mine Harul Dragostei divine,
Da-mi doar lacrima curata, Roua cerului Prelinsa-n raza stelei minunata, s-o culeg dintr-o sorbire de p-iun colt de buze dulci, imbatate de iubire si dorinte vinovate de-nplinire de porunci.
Lung descantec Pentru inimi, ferecate-n nemurire, Rasfirate-n asta viata Intr-un ciclu de iubire Cu mireasma de verdeata Pentru-a lumii mostenire.
Trăieşte, iubeşte
şi iartă.
Trăieşte,
Nu pune la viaţă
Cuvântul povară,
Că viaţa-i o zi,
Trăieşte-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăieşte alături de tot
Ce trăieşte
Şi umblă şi zboară
Şi cântă şi creşte.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Şi frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,
Iubirea de prunc…
Şi mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Şi mergi mai departe.
Nu pune la viaţă
Ideea de moarte.
Iubeşte,
Iubeşte pământul
Şi cerul şi marea.
Iubeşte cuvântul
C-ascunde uitarea.
Iubeşte şi-arată
Cât poţi să iubeşti…
Şi-mparte iubire
De vrei să primeşti.
Iubeşte şi ura,
Iubeşte-o de poţi
Şi-ascunde-o în tine
Că ură au toţi.
Iartă…
Acolo unde iertarea
E ruptă din tine…
Şi simte-i puterea-n suspine
Ce mor. În gânduri ce cresc
Pentru-aceeaşi iertare.
În tot ce se naşte
Trăieşte şi moare.
În zile ce trec
Şi nu te mai ceartă,
Trăieşte,
Iubeşte şi iartă.